Nerostitele !!!

iulie 31, 2009 at 7:42 am (Uncategorized)

masti-teatru-1

Strofa I:
Cand vorbesc despre mine,curg lacrimi si rasar zambete
Daca dau cu piciorul trecutului,se vor auzi tunete
Vor cadea lacrimi din cer pentru a uda pamantul
Si nu va fii nimeni,pentr a-mi asculta gandul
Am momente in care nu ma m-ai recunosc
Asa mult m-am schimbat,incat nu mai vad rost
Sa meg mai departe fara nici-un obiectiv
De unul singur nu rezist,in acest Univers parsiv
Nimeni nu ma sustine,in ceea ce-mi place sa fac
In singuratate ma voi stinge cu o lumanare la cap
N-am avut parte de o viata prea linistita
Lucrurile au luat-o razna,soarta mi-a fost pecetuita
La cinci ani am fost fata-n fata cu moartea
Dar un inger m-a salvat intr-un tarziu…noaptea
Oare cine ar putea sa-mi redea fericirea?
Sa-mi deschida drumul spre lumina,sa simt implinirea
Sa pot vedea culoarea vietii caci am trait in intuneric
Ma privesc in oglinda,ochii imi lucesc feeric
Nu m-ai pot purta inca o lupta,cu al meu suflet periferic
Tarandu-ma trec prin toate,caci sunt dintr-un neam vrednic!

Strofa II :

Adevarul e crud,in lumea mea de gheata
Mama voia…sa nu-mi dea nici-o speranta
Dar “Oracolul” a sfatuit-o sa ma aduca in lumea asta plina de ura
Unde daca ramai singur,nimeni nu-ti da o bucata de paine sa duci la gura
Ma simt neputicios,sufletul se stinge-n mine
Nu stiu ce sa fac ca sa-mi fie m-ai bine
Un dor greu ma apasa,parca nu ma lasa
Ca sa-mi duc gandul departe,catre casa
Nu m-ai pot visa,caci realitatea ma strapunge
Inima se sfarma bucatele,lacrima imi curge
Nu privesc inapoi,de frica sa nu ma prefac in stana
Timpul vindeca,dar nu si a mea cumplita rana
Iubesc,dar in acelasi timp urasc iubirea
Nu pot fii perfect,caci n-am intalnit fericirea
Ador plimbarile nocturne,cand luna ma vegheaza
Doar ma intelege,cand ii soptesc,”sta treaza”
Strang la piept o poza veche,imi reamintesc
Ce vremuri impreuna,miraculos zambesc
Dar cand vine vorba de familie,ma intristez
Caci n-am avut asa ceva,nici nu pot sa precizez
Am caracterul imbibat adanc in orgoliu
De aceea fericirii ii port doliu!

Strofa III:

Pana si soarele de vara imi zambeste ironic,
Sunt cuprins de teama,si imi vine sa strig
Nu imi place sa pozez in sigura victima
Aceste lucruri m-au atins si au sfasiat o inima
Imi vine sa fug departe,sa ma arunc in mare
Caci nu mai suport amintirile acestea ingrozitoare
In sarma ghimpata mi-e cuprins sufletul
Si nu poate evada,de vina e destinul
Nu pot tine capul sus,fara lacrimi in ochi
Nu stiu sa zambesc,caci mereu aud voci
Ce ma contesta si ma critica la nesfarsit
Lupt din greu pentru a-mi putea zari zambetul din intuneric
N-am avut parte de veselie pe campii cu flori
Ci orori ce m-au terminat,si acum ma trec fiori
Sunt departe de a fii cel ce eram odata
Dar viata nu e roz,ca o carte colorata
E greu sa privesti viata fara pic de culoare
Cu ganduri incolore…parca totul moare
Macabru…intr-un cuvant,trecutul meu
Nu am planuri,dar sper ca nu va fii asa mereu
Nimeni nu m-a invatat,ca viata e ca o picatura intr-o balta
Se pierde in multime,asa ca…las-o moarta!!

Un comentariu

  1. innocentkid a zis,

    e0 unu` ador poezia asta…sentimente date pe fatsa…dar cat doare..

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.